Contestația la executare
Executarea silită, ca fază a procesului civil, constituie mijlocul prin care titularul unui drept recunoscut printr-un titlu executoriu (hotărâre judecătorească definitivă sau alte înscrisuri cărora legea le conferă acest statut) poate obține realizarea efectivă a acelui drept, în ipoteza în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația. În mod firesc, acest mecanism nu poate funcționa în afara unor rigori procedurale, iar între acestea, un rol fundamental îl ocupă contestația la executare. Ea nu este doar un instrument procesual de control al actelor de executare, ci și o expresie a dreptului fundamental la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Contestația la executare este reglementată în Titlul III, Capitolul I al Cărții a V-a din Codul de procedură civilă, art. 712–720, și reprezintă o veritabilă acțiune în justiție prin care se poate solicita instanței de executare, printre altele, anularea actelor întocmite de executorul judecătoresc, contestarea modului de derulare a procedurii silite sau chiar a valabilității titlului executoriu. Prin natura sa, aceasta are caracterul unei proceduri contencioase, fiind supusă regulilor de drept comun ale procesului civil, dar și unor norme speciale, date fiind particularitățile fazei procesuale în care intervine.
Contestația poate fi formulată de orice persoană interesată sau vătămată prin executare, în principal de debitorul urmărit, dar și de creditor sau de terți care pretind un drept propriu asupra bunurilor urmărite ori care sunt afectați printr-un act de executare.
Spre exemplu, coproprietarul unui bun imobil asupra căruia s-a instituit sechestru poate, în condițiile legii, să invoce lipsa de opozabilitate a titlului sau caracterul abuziv al executării. Acest caracter extensiv al titularilor contestației reflectă preocuparea legiuitorului de a permite o verificare cât mai largă și accesibilă a legalității procedurii.
Contestația la executare poate avea ca obiect atât acte individuale ale executorului (somații, procese-verbale de constatare, încheieri de stabilire a cheltuielilor etc.), cât și întreaga executare, atunci când se invocă lipsa îndeplinirii condițiilor legale pentru declanșarea acesteia.
De asemenea, prin intermediul contestației la executare pot fi invocate atât prescripția dreptului de a obține executarea silită, cât și prescripția dreptului material la acțiune (acestea nu vor fi invocate ca excepții procesuale, ci constituie veritabile motive de contestație).
Contestația la executare trebuie introdusă în termenul imperativ de 15 zile prevăzut de art. 715 Cod de procedură civilă, calculat de la data la care:
- Contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă;
- Cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
- Debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Termenul este strict, iar nerespectarea lui atrage respingerea contestației ca tardiv introdusă.
În privința competenței, conform art. 714 din Codul de procedură civilă contestația se soluționează de instanța de executare, aceasta fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Contestația la executare se formulează cu respectarea condițiilor de formă specifice cererii de chemare în judecată, să fie motivată în fapt și în drept, să fie susținută de probe relevante și să fie însoțită de dovada achitării taxei judiciare de timbru.
În cazul în care contestatorul solicită ca măsură de protecție și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a cauzei, este necesar ca această cerere să fie formulată expres și să fie însoțită, de regulă, de plata unei cauțiuni în condițiile art. 719 Cod procedură civilă. Suspendare executării silite este un mijloc procesual de o importanță majoră, întrucât are menirea de a preveni producerea unor prejudicii ireversibile pe durata judecării contestației.
Instanța, în urma examinării contestației, o poate admite și dispune anularea actului de executare contestat, îndreptarea acestuia, anularea/încetarea executării silite înseși sau anularea ori lămurirea titlului executoriu.
În cazul în care sumele de bani urmărite au fost deja încasate în mod nejustificat, instanța va putea dispune restituirea acestora către debitorul contestator, cu condiția ca acesta din urmă să fi cerut și întoarcerea executării silite. Hotărârea pronunțată asupra contestației la executare (și de admitere și de respingere) poate fi, de regulă, atacată cu apel, termenul de exercitare fiind de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
În concluzie, contestația la executare este o instituție fundamentală a dreptului procesual civil, cu un dublu rol: pe de o parte, ea oferă un remediu efectiv împotriva eventualelor abuzuri sau erori ale creditorilor și organelor de executare, iar pe de altă parte, constituie o garanție procedurală de rang constituțional, asigurând respectarea dreptului de acces la justiție și a principiului legalității executării silite.
Astfel, contestația la executare este unul dintre pilonii de rezistență ai echilibrului procesual între eficiența executării și protecția drepturilor subiective ale părților implicate.
În situația în care vă confruntați cu o procedură de executare silită, fie în calitate de debitor, fie de debitor sau terț interesat, Cabinet de avocat Vlad Grosu vă poate ajuta să deslușiți hățișul legislativ în favoarea drepturilor și intereselor dumneavoastră legitime.